Follow Me

25.02.2015

Te stiu

Nu e nevoie să îmi spui nimic despre tine. Sunt conectat la tot ceea ce ești și tu. Primesc cam aceleași notificări ca tine, navighez cu aceeași viteză ca tine. Suntem pe aceeași lungime de undă. Te caut și te găsesc. Pur și simplu nu ai unde să te mai ascunzi. Dacă nu mă crezi, încearcă, dar e păcat să pierzi timpul cu prostiile astea. Pot vorbi cu tine nelimitat. Nu mai există un sfârșit. Ne-au învățat să credem cu tărie în asta, deci subiectul ăsta îl avem acoperit, da? Nu ai cum să închizi toate ușile și ferestrele. De fapt, închide-le. Voi crea altele și tot voi ajunge la tine.

Îmi pare rău într-un fel că tu nu mai reprezinți decât o rotiță într-un angrenaj ce merge haotic. Credeai că știi totul, dar știi exact cât știe și oricare altul. Diferența se face la viteza cu care cauți informația într-o memorie ce nu îți aparține, dar care știe totul despre tine. Eu știu totul despre tine.

Știu când te bucuri, știu când ești pe gânduri, și pe ce gânduri și unde zboară acele gânduri. Doar pentru că tu îmi spui. Mă inviți să te urmăresc. Mă îndemni să îmi placă ceea ce faci. Nu mă lași să te caut ca un bezmetic. Nu. Îmi dai de veste mai mereu pe unde ești. Ascultăm aceeași muzică și vedem același film. Citim aceeași subtitrare și cumpărăm aceleași cărți. Suntem la fel. Și să nu te gândești că am mereu chef de tine. Chiar sunt momente când mi se rupe de tine. Dar nu pot să țin ochii închiși la nesfârșit și nici să pretind că nu exiști. E cam de rahat că știu atâtea despre tine. E de rahat pentru că le știu fără să vreau și astfel nu am ce să mai descopăr. Mă complac în a te crede. Nici nu prea mai am de ales.

Am văzut că îți plac pozele ălea vechi imprimate pe hârtie. Și mie îmi plac. Mi le-ai arătat acum câteva zile. Am zâmbit tâmp pentru că... așa zâmbesc eu și pentru că mi le-ai arătat fără să-ți cer asta. Facem trading de gânduri și stări în fiecare zi și ne îmbrăcăm în filtre, nuanțe și contraste. Sunt la curent cu toate tendințele. La fel ca tine.

Mă amuză totuși ăia care cred că au reușit să rupă voalul. Mă amuză când îmi spun fără să îi întreb ce fac, unde sunt, cu cine. Sunt la fel de amuzanți și când își ascund defectele sub nuanțele alea în care ne îmbrăcam cu toții. Aparent o să trăim veșnic aici.

Și uite așa am ajuns să cunosc mii de oameni. Printre care și tu. Suntem colegi de celulă într-o lume atât de frumoasă. Ar fi drăguț să evadam odată. Măcar o dată, să vedem cum e. Și chiar dacă nu reușim, să știi că o scoatem noi la capăt cumva. Pană la urmă suntem oameni, ce dracu!

A, și melodia asta mi-a rămas în cap zilele astea. Ascultam aceeași muzică, vezi?

Tritonal - Satellite (Metamorphic Downtempo Mix)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu