Follow Me

30.06.2015

Forever young

Te-ai întrebat vreodată oare câți ani are tinerețea? Eu mă întreb genul ăsta de lucruri. Nu te grăbi să dai cu piatra și să mă faci nebun, pentru că totul vine din rațiune!

Să știi că mă gândeam zilele astea la faptul că va exista un moment în viața mea în care părul alb îmi va invada tărtăcuța, genunchii îmi vor obosi după două sute de trepte, iar copiii îmi vor da sărut-mâna. 

Știu, știu... se numește proces de îmbătrânire și toată lumea îl experimentează pe propria piele, doar că uneori mă gândesc luuuuung spre viitor și mă imaginez bătrânel. Pe lângă toate chestiile clasice care îmi trec prin cap, singurul pe care pun accent este legat de faptul că atunci sper că o sa am și eu o barbă de Doamne-ajută. Matur, nu?

De unde am pornit cu acest gând?

24.06.2015

Ce este Komunomo si de ce sa iti faci cont

Dat fiind faptul că acum ești în fața unui monitor înseamnă că ești online. Așa că pe această cale te anunț că acum aproximativ două săptămâni s-a născut o nouă platformă socială. Ea poartă numele de Komunomo și arată tare interesant. O poți găsi AICI.

Komunomo se bazează pe crearea unor comunități, fie ele locale sau globale. Comunitățile corespund unor pasiuni, obiceiuri, hobby-uri și așa mai deparate. Este aproape imposibil să nu îți găsești locul în cel puțin una.

Poate apreciezi jocurile video, sportul sau muzica. În mod cert vei găsi o comunitate în care vei cunoaște oameni cu fix același pasiuni sau hobby-uri ca tine.

La rândul tău poți crea comunități care vor reprezenta exact ce vrei tu să reprezinte. Nu vreau să-ți umplu capul cu tot felul de informații, pentru că toate sunt organizate foarte tare chiar pe prima pagină.

Ce-mi place mie ce-l mai mult?

20.06.2015

Rinocerii

Ieri a fost o zi drăguță. Trecuse ceva timp de când nu mai fusesem la teatru, așa că trebuia să fac ceva în această privință. Și-am făcut.

Finalul de stagiune a coincis cu ultimele reprezentații ale spectacolului Rinocerii. Nu am să intru în detalii despre ce reprezintă piesa de teatru Rinocerii și ce anume trebuie să înțelegi din ea. Nu fac asta pentru că, sincer să fiu, nu cred că știu cu adevărat. Ca o mică paranteză, mă îndoiesc că au fost cu adevărat ultimele reprezentații ale piesei în Craiova. Până la urma chiar și Veronica s-a întors, nu?



16.06.2015

Top 10 songs to listen right now (2)

RO: Știi deja că mi-am făcut un obicei din a recomanda câte o melodie la finalul fiecărei postări. Ba mai mult decât atât, acum câteva săptămâni am și făcut un top cu 10 melodii pe care trebuie să le asculți. Dacă ți-a scăpat, îl poți găsi aici
Ideea stă în felul următor: eu, tânăr fecior, am tot ascultat muzică bună în ultima vreme și dintr-o mărinimie ce nu cunoaște margine, vreau să împărtășesc cu tine cam tot ce-i mai bun, în viziunea mea. 

Așadar și prin urmare, uite încă un top 10 melodii numai bune de dat play. Sper că te-am nimerit cu cel puțin o notă muzicală. Melodiile recomandate sunt așezate în cea mai aleatorie modalitate posibilă, iar pentru confortul tău, tot ceea ce trebuie să faci este să dai un click nemilos pe nume.

Așadar și prin urmare... Ză top!


Cam asta este ce ascult eu în ultima vreme. Dă-i play fără ezitare!

11.06.2015

Pe marginea celei de-a 6-a Galaxii

Viața se împarte în momente. Momente care îți taie respirația, momente pe care nu le poți uita, momente care te fac mândru că ești tu. Acum, într-un secol în care totul depășește orice barieră, timpul poate fi oprit în loc pentru câteva secunde, câteva cadre, pentru câteva amintiri. În definitiv, amintirile sunt cele mai de preț.

Suntem acum pe marginea unei noi lumi. Doar ce-am făcut câțiva pași și am reușit să urcăm o culme atât de înaltă, încât suntem cu capul în nori. Și asta este un lucru bun. Am visat până ce visul ne-a devenit realitate (Aerosmith).

Nu știu despre tine, dar eu mă simt extrem de bine și mă bucur că pot trăi într-o astfel de lume, înconjurat de tehnologie și zgârie-nori. Aproape zi de zi trăiesc momente pe care nu le vreau uitate vreodată și, mai mult decât atât, le vreau imortalizate pentru totdeauna. Vreau să mă pot uita peste ele chiar și atunci când părul îmi va fi alb și să pot avea sentimentul că trecutul este aici, acum.


09.06.2015

Hai, ne imbracam? (12) | Pantaloni Zara Man si Bluza Bershka

Într-o lume plină de pantaloni scurți, cei de pe mine sunt încă lungi. Și chiar de-i cald al naibii acum și vara s-a hotărât să stea, pantalonii scurți nu-mi sunt prieteni decât în anumite situații. Mai exact, când merg la tenis sau mai bag o tură de alergare.


04.06.2015

La zoo in Craiova

Am văzut zilele trecute o știre pe internet conform căreia grădina zoologică din Craiova a fost finalizată. Am ridicat o sprânceană și-am rostit o interjecție ce semăna a mirare. Hmm. Am citit în știrea aceea cum că s-a investit atât și s-a făcut aia și aia și faptul că acum animalele au spațiu și condiții și tot felul de detalii cum n-a mai văzut orașul nostru mult iubit. Așadar, câteva zile mai târziu, mi-am luat Loredana de mână și-am mers să văd ce și cum. Mă așteptam să zic un wow din când în când, dar am rămas dezamăgit de unele aspecte. Am făcut și poze ca să nu zici că arunc așa cu vorbe.