Follow Me

16.10.2015

O sa zbor!

Mi-am dat seama de un lucru, acela că nu există o perioadă propice în care poți să călătorești sau să îți faci planuri de vacanță. Trăim pe un gogoloi care dacă acum câteva sute de ani părea imposibil de cutreierat, acum ne stă la picioare grație multitudinii de zboruri ieftine. Și doar pentru acest simplu fapt, orice moment este prielnic pentru o călătorie. În fond și la urma urmei, o călătorie în țară sau în străinatate poate sta la baza unor amintiri cu adevărat de neuitat. Iar acum, având în vedere că suntem relativ aproape de sărbători, te îndemn să nu stai pe gânduri și să îți cam faci planuri de vacanță. Eu unul recunosc pios că am început să cam dau căutare pe vastul internet după oferte de călătorie cel puțin o dată pe zi. Călătorie cu avionul, desigur.





Și uite așa am găsit câteva oferte interesante pe site-ul www.aerolines.ro, iar pentru că sunt un tip cât se poate de deschis m-am gândit că o să-ți prindă bine dacă împărtășesc cu tine rezultatele îndelungii mele căutări. Bănuiesc că știi deja regula conform căreia cu cât de orientezi mai din timp, cu atât prinzi prețuri mai ok la bilete, da?


Acum, eu nu știu unde visezi tu să îți petreci iarna și implicit sărbătorile, dacă plănuiești să schiezi pe apă, pe nisip sau te vei mulțumi cu deja tradiționala zăpadă, dar bucură-te cât poți de tare, fiindcă soluții există pentru oricare dintre preferințe. Te poți orienta spre o călătorie cât se poate de exotică spre Dubai sau să schimbi cu totul peisajul și să zbori prin al 9-lea cer până în Seul. Oricum ar ai alege, este o alegere corectă.

Personal, mă gândeam zilele trecute la faptul că ar merita să încerc măcar o dată în viață să-mi petrec Crăciunul într-o destinație diferită precum Sao Paolo, de exemplu. Să fie cald în loc de frig, să mănânc papaia în loc de sarmale și să împodobesc un palmier în loc de brad. Noroc domne că sunt tânăr și aeroportul este aproape și uite așa, vorba cântecului, îmi cam fac bagajele în gând, iar acum aștept ca toate planetele să se alinieze astfel încât să-mi pot lua și eu zborul pentru o săptămână despre care să scriu cu drag.

2 comentarii: