Follow Me

27.11.2015

Absolut...cu Marcel Iureș

Am tot fost la evenimente tari în ultima perioadă. După concertul lui Ștefan Bănică Jr, marți am mers la teatrul Colibri, la Spectacolul Absolut. Mi-am dorit de foarte mult timp să merg la o piesă de teatru în care joacă Marcel Iureș și uite că într-un final am reușit să fac acest lucru. Am fost plăcut surprins de faptul că sala a fost plină, însă acest lucru este normal având în vedere că pe scenă urma să urce un actor adevărat.


Câteva cuvinte despre spectacolul Absolut:

Ei bine, piesa urmează povestea lui Ivan Turbincă de Ion Creangă, iar interpretarea lui Marcel Iureș a fost ABSOLUT genială. Unde mai pui că regia a fost asigurată de Alexandru Dabija. Spectacolul a fost de tipul one man show, iar felul în care Marcel Iureș trecea de la un registru la altul, de la un personaj la altul, a fost... incredibil.

Am râs cu poftă, atât eu, cât și ceilalți oameni din sală. Ne-a făcut să credem fiecare cuvințel și fiecare întâmplare pe care o parcurgea. Încă de când Ivan Turbină i-a întâlnit pe Dumnezeu și Sfântul Petru și până când a petrecut în iad vis-a-vis de Rai, noi, toți cei de pe scaune, am fost prezenți cu toată imaginația.

La final, publicul l-a aplaudat la scenă deschisă, iar Marcel Iureș ne-a zâmbit și s-a înclinat în fața noastră de fiecare dată când a revenit la aplauze. De fapt, cred că noi trebuia să ne înclinăm în fața lui. Personal, consider că acest om merită toată aprecierea pentru că într-adevăr este un artist în adevăratul sens al cuvântului.

În drum spre casă mă gândeam la faptul că prețul biletului a fost unul prea mic. 20 de lei mi se pare prea puțin, având în vedere că tot felul de artiști închipuiți pun ”artist fee” de 50-60 de lei pentru un show ce nu durează mai mult de 60 de minute și în care dacă nu spun maxime și aforisme de largă popularitate, nu reușesc să stârnească nici măcar un zâmbet. Apropo, asta cu maxime și aforisme am auzit-o la Horațiu Mălăele, asta ca să specific sursa.

Cu alte cuvinte, dacă ai șansa să mergi să vezi spectacolul Absolut, sfatul meu este să nu eziți nici măcar o clipă. Merită 100%.

Dă și un play Zara Larsson, MNEK - Never Forget You. Merge.

Jocuri de societate


Mi-am adus aminte azi de jocurile de societate pe care le jucam până nu demult. Primul care mi-a venit în minte este ”Coloniștii din Catan”. Sincer, nu mai știu exact ce și cum se joacă, dar țin minte că eram fascinat de jocul ăsta. Am îmbătrânit.

Apoi mi-au revenit în memorie Monopoly, Remi, dar și jocurile de cărți de genul Șeptică sau Macao. Cele din urmă au fost și au rămas singurele jocuri de cărți pe care le știu. Shame on me, I know. Și uite așa, pe nepusă masă m-a cuprins un soi de nostalgie care m-a făcut să-mi pară rău că totul s-a cam tehnologizat din punctul ăsta de vedere. Și pentru că am experimentat ambele variante de joacă pot să spun că e mult mai ok să strângi câțiva prieteni la tine acasă, să desfaci două-trei pungi de chipsuri, să comanzi pizza și să încingi un ”Coloniștii din Catan” sau orice alt joc de societate. Mi se pare mult mai drăguț acest concept de joc în rețea.

Business help

Nu e zi fără să descopăr ceva nou pe internet. Mi se pare imposibil să navighezi ore în șir fără să rămâi cu câteva informații în minte. Oricât de ciudate ar fi ele. Recent am devenit tot mai interesat de detalii despre afaceri. Nu am avut niciodată un business, dar nu se știe pe viitor. Am tot căutat site-uri care să te ajute când ai o afacere și așa am dat și peste Matricia București. În site-ul Matricia am descoperit această categorie utilă: http://www.matricia.ro/ro/arhivare-electronica-si-management-de-documente

I see you and hear you

Există din ce în ce mai multe soluții pentru a face din mediul în care trăiești un adevărat colț tehnologic. Căutam zilele astea un interfon de casă și am pornit, ce-i drept, de la ideea (greșită) că toate interfoanele arată precum cele instalate pe la blocuri. Ce bine că m-am înșelat! Am găsit câteva modele care par desprinse din filme SF. Unele modele de interfoane erau doar audio, însă există și video-interfoane care, după cum le spune și numele, au o cameră video la care poți face cu mâna. Cu alte cuvinte, interfoane de casă sunt multe, însă doar unul e cel potrivit (înțelept style). La capitolul preț interfon, lucrurile diferă evident în funcție de ce interfoane de casă îți alegi. Hai că m-am repetat un pic.

Stai drept Andrei, partea a-2-a

Am scris mai demult un articol în care am spus cât de important este să ai un scaun bun de birou. Aceleași principiu se aplică și în cazul în care vine vorba despre scaune pentru vizitatori. Da, scaune pentru vizitatori. Nu știu dacă te-ai lovit de situația în care primești vizite mai mult sau mai puțin anunțate din partea rudelor, prietenilor și așa mai departe, și să nu ai efectiv unde să-i așezi pe toți. Eu m-am lovit de o astfel de situație atunci când rude venite din două colțuri ale țării s-au gândit că ok ar fi să dea năvală în același timp. Evident că nu s-au vorbit (cred), dar în două camere vreo 10 oameni înseamnă mult. Mai ales pe nepusă masă, însă asta e cu totul altă discuție.

Pavele, frumoasele noastre pavele

Dacă ești în căutarea unor soluții interesante în ceea ce privește amenajarea curțiim ai putea găsi ceva interesant pe site-ul celor de la PavConsult. Găsești aici de la pavele ieftine, până la borduri (http://pavconsult.ro/borduri/).

24.11.2015

Despre OptionXL

Cred că toți am visat la un moment dat să fim mari oameni de afaceri care învârt bani și acțiuni și tot felul de astfel de lucruri ce sună foarte... pompos. Platformele de tranzacționare sunt din ce în ce mai populare în rândul celor care au înclinație spre acest domeniu. Una dintre acestea are un nume foarte simplu și futurist: OptionXL. Hai, că e ușor de reținut. Era să uit... adresa platformei este https://www.optionxl.com.

Guest post: "Oricine poate tranzactiona pe aceasta piata”

”Nu tranzactionez de foarte mult timp pe piata forex. Inca ii privesc pe altii mai mult cum o fac si incerc sa castig tot mai multe cunostinte. Poate pentru ca nu-mi sta in caracter sa risc fara a avea o baza de cunostinte in spate. Am fost pasionat de forex si inca sunt, si am vrut sa vad exact cine participa la aceasta piata. Pe site-ul celor de la Nuntius m-am lamurit in privinta acestei probleme.

Despre animalele pe care le-am avut

De când mă știu am iubit animalele. Am trecut prin cam toate etapele posibile și am avut din fiecare specie importantă câte un exemplar. Și când zic specie importantă mă refer la câini și pisici. Evident cu tot cu pachete de mâncare. Hrană pentru câini, pentru pisici, etc. Să le iau pe rând, nu?!

Încep cu pisicile, pentru că sunt în continuare fan pisoi. Prima pisică am avut-o undeva prin clasa a 6-a, dacă îmi aduc bine aminte. O luasem deja mare și crescută (la curte), fapt pentru care nu prea s-a acomodat cu viața de apartament. După două săptămâni mi-a spus la revedere și a sărit pe geam.

Despre eleganță: partea 73 sau cam așa ceva

Am mai tot scris despre eleganță în general sau despre eleganța în viziunea mea. Vreau, nu vreau, mă lovesc din nou de fel și fel evenimente la care apar... fel și fel de oameni. Vreau să mă axez pe partea feminină dintr-o perspectivă obiectivă. Ca să încep abrupt, o rochie de seară trebuie aleasă cu cap. Nu e de ajuns să intri pe un site cu rochii de seară sau rochii de ocazie sau rochii elegante și să o alegi pe cea mai ieftină și cea mai roz. Evident, depinde și de mentalitate, precum și de evenimentul în sine, însă, în esență, alegerea unei rochii de seară sau a unei rochii de ocazie sau chiar unei rochii elegante cu care se poate merge chiar și la o petrecere la palatul Buckingham nu trebuie să fie una superficială. Am văzut paiete care străluceau ca un disco ball, iar impresia pe care mi-a creat-o astfel de experiență nu a fost tocmai una la care să mă gândesc cu drag. Repet, nu sunt eu designer sau mai știu eu ce, dar o părere obiectivă sau subiectivă (decizi tu de care e) pot să-mi exprim. 

21.11.2015

Get the job done

Deviza locuri de muncă București devine tot mai atractivă pentru cei din provincie, iar din acest lucru se pot trage cam două concluzii. Una bună, alta mai puțin bună. Cu alte cuvinte este îmbucurător faptul că în capitală se pot găsi locuri de muncă din ce în ce mai atractive și care fac parte dintr-o arie destul de largă, însă, pe de altă parte, este cam singura variantă ok din aproape toate punctele de vedere în România la momentul actual. 

Sigur, contează foarte mult și în ce domeniu excelezi sau în ce domeniu vrei să te specializezi. Personal consider că este mult mai ok să îți găsești drumul și să insiști acolo. Mi se pare o dovadă de neseriozitate să pretinzi că ești bun la toate. Eu, dacă aș fi angajator, aș căuta oameni potriviți pentru fiecare segment/domeniu/ramură a companiei pe care aș reprezenta-o. M-aș feri să angajez un om ”bun la toate” din simplul motiv că din punctul meu de vedere nu există așa ceva. 


Un nas fin

Uite că am ajuns într-un punct al evoluției, să spunem, în care până și frumusețea devine ceva relativ. Mă refer la frumusețea exterioară. Spun asta pentru că, dacă până în urmă cu câțiva zeci de ani să îți faci operație la nas doar pentru că îl ai cârn sau borcănat era ceva de domeniul fantasticului și împotriva eticii, acum totul este la îndemâna oricui. Evident, bani să ai. Nu știu dacă este un lucru bun sau rău. E drept, în unele cazuri o mică intervenție schimbă peisajul, iar o dată cu acest aspect se schimbă și stilul de viață al celui care suferă operația respectivă. 

14.11.2015

Cum a fost la concertul Stefan Banica Jr.

Pai și dacă tot a trecut Ștefan Bănică Jr. prin Craiova cu al lui turneu intitulat ”Gură, taci!”, am zis că ar fi păcat să nu mă duc. Așa că m-am dus. Sigur, a lipsit doar un pas să nu se mai țină, dar până la urmă ”scrisoarea pierdută” care atesta faptul că Sala Polivalentă era OK să găzduiască un concert s-a găsit. Magie, zic!

Menționez că nu știu dacă sunt fan Ștefan Bănică Jr. Mereu am oscilat între a-l plăcea și a nu-l plăcea. Să-mi fi ales totuși o tabără în urma concertului?! Afli imediat.

Deci, joi 12 noiembrie, ora 19:30 am fost acolo prezent cu mândra-mi de mână. Îmbrăcați frumos, cu biletele în mână, am intrat încrezători. Au fost peste 3.000 de oameni, oameni de toate vârstele, îmbrăcați la fel de frumos și tot cu biletele în mână.

Ne-am așezat pe locurile noastre și am așteptat cuminți să înceapă concertul. A început cu 10 minute întârziere, dar asta contează mai puțin. Ștefan și-a făcut apariția pe scenă într-un mod energic, iar publicul a fost în delir. Câteva piese mai târziu, mi-am dat seama că, într-adevăr, Ștefan Bănică Jr. știe să facă un spectacol. Relaționează foarte ok cu publicul, știe să vorbească, știe ce să vorbească, iar faptul că este cine este se datorează unui talent pe care îl are fără îndoială. Ne-a vorbit puțin și despre tatăl său care ar fi împlinit cu o zi înainte de concert 82 de ani. A cântat ”Cum am ajuns să te iubesc” în memoria sa, piesă la care a realizat și un videoclip în care apare alături de tatăl său. Apoi ne-a vorbit și despre mama lui. A fost de apreciat.

foto: Doria Iuliana
A cântat cam tot ce era de cântat, iar publicul a fost în delir când a ajuns la melodia din liceenii. Ne-a explicat însă și ”Ce e dragostea”, apoi ne-a cântat tare și răspicat ”Alerg printre stele”. 

A primit și flori din public, s-a zbenguit, a mulțumit de multe ori, s-a întors la bis-uri și a încheiat un spectacol bun, din punctul meu de vedere. 

În continuare nu pot să spun că sunt fanul său, dar în mod cert pot să afirm că îl apreciez. Este un artist.

Per total, consider că a fost o seară reușită în care m-am simțit bine și cred că așa s-au simțit toți cei care au fost prezenți.

Și ca să fie în ton, uite, mie-mi place interpretarea lui de AICI.

Vreau la casă!

Am trecut azi prin fața unei case în construcție și mi-au sărit ochii în curtea omului. Nu am deprins un obicei în a mă holba, dar de încetinit, am încetinit puțin pasul ca să vad mai bine. Pe lângă faptul că totul arăta bine, de la casă în sine și până la ditamai curtea, mi-au făcut o poftă de stat la curte două frumoase grătare de grădină. Nu am înțeles de ce avea două, dar nu știu eu socotelile lui. Ideea e că de când mă știu mi-a plăcut ideea de a avea un grătar de grădină sau două grătare de grădină, cum avea cel amintit mai sus, în curtea casei. Să poți să pregătești tot felul de mâncăruri în aer liber, să miroase peste tot a ce e bun și să savurezi ce-ai pregătit fix lângă acolo, lângă foc... ahh!

11.11.2015

Ce filme am mai văzut

Mi-am pus la punct DVD Player-ul, astfel că în ultima perioadă am apucat să mai văd câte un film aproape la două-trei zile, seara, înainte de culcare. M-am decis să trec în revistă câteva filme pe care le recomand, asta așa, dacă ai timp și chef de ceva care să meargă cu popcornul.



Self/less. Inițial am vrut să văd filmul ăsta la cinematograf, dar Loredana m-a convins că mai ok ar fi să mergem să vedem The Gift. Apropo, despre The gift am scris aici, dacă ești curios ce și cum. Revenind la Self/less. Pe scurt, mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că are un subiect destul de interesant și anume transferarea conștiinței umane dintr-un corp în altul. Sigur, mi-ar fi plăcut să fie puțin aprofundată teoria pe care se bazează filmul, cu toate că este un SF. Acțiunea filmului urmează un curs destul de previzibil, dar te ține captivat preț de aproape două ore cât ține filmul. Puțin bum, puțin bang, iar interpretarea lui Ryan Reynolds mi-a plăcut. Ideea cu care eu am rămas după film este legată de faptul că ”oare chiar e posibil?” sau ”dacă într-adevăr a fost pusă în practică?!” Hmm, cine știe. Deci, prima recomandare a mea pentru cinefilul din tine este Self/less.



As above, so below. Știam de filmul ăsta încă de acum un an, însă abia acum am reușit să-l văd. Pe imdb are un amărât de 6.1, însă pe cinste și onoare că mie mi-a plăcut de cam 8, așa. E misterios, horror, iar mare parte din acțiune se petrece în niște catacombe. La un moment dat am avut sentimentul ăla de claustrofobie în cadrul unor scene. Îmi place și modul în care a fost abordat. Îți dă senzația că este un documentar filmat cu un GoPro. ”Destinația” sau subiectul filmului nu intră în categoria nemaivăzut, dar per total filmul reușește să te pună un pic în gardă și cu câteva scene destul de scarry. Finalul mi s-a părut liniștitor. De văzut seara, cu lumina stinsă!



The theory of everything. Este despre viața lui Stephen Hawking. Dacă nu știi cine este Stephen Hawking, să-ți fie rușine câteva minute. Filmul este unul bun, însă dacă ești în căutare de un film spectaculos și plin de acțiune, nu e genul. The theory of everything povestește aproape pas cu pas, atât viața profesională a lui Stephen Hawking, cât și pe cea personală. Eddie Redmayne, cel care îl interpretează pe celebrul om de știință, joacă pur și simplu fantastic. După film am ținut morțiș să citesc și cartea ”O scurtă istorie a timpului”, carte scrisă de Stephen Hawking, cam atât de tare mi-a plăcut filmul. Așadar, e de văzut.

Cam astea trei pelicule mi-au trecut prin fața ochilor de curând, însă promit că de îndată ce voi mai strânge în palmares cel puțin alte trei la fel de ok, voi da fuga aici și îți voi zice și ție. Sper să reușesc să văd Gone Girl, pentru că am auzit numai de bine de el. Până atunci însă, numai bine îți urez și eu.

Aa, era să uit de melodie pentru postarea asta: Fratii Grime cu Bean MC - Oamenii Mei

Într-o ureche

În urmă cu aproximativ două săptămâni m-am panicat, ca orice om normal, când în urechea dreaptă auzeam un soi de vâjâit. După căutări pe internet am ajuns la fel și fel de rezultate, printre care se număra și posibilitatea ca eu să sufăr de vertij. M-am panicat ca orice om normal, însă m-am liniștit repede, văzând că nu aveam totuși niciunul dintre simptomele pe care o persoană care suferă de vertij le-ar avea. 


08.11.2015

Hai, ne imbracam? (19) | Denim Bershka si Jerseu Alcott

E deja noiembrie, însă vremea mă face să cred că, din moment în moment, o să înnebunească salcâmii. Bineînțeles că asta nu m-a oprit să dau o nouă comandă la Kurtmann și să-mi adaug în garderobă două piese foarte tari. 


Este vorba despre o pereche de blugi slim fit negri Bershka de care sunt încântat. Este de altfel prima pereche de blugi Bershka pe care o am și trebuie să recunosc faptul că sunt impresionat de calitatea materialului din care sunt făcuți. Big up! Unde mai pui că se încadrează perfect în noile mele standarde în ceea ce privește pantalonii. 



Cel de al doilea element din comandă este reprezentat de un Jerseu Alcott vișiniu de care sunt cel puțin la fel de mândru ca în cazul blugilor. Avantajul jerseului este că poate fi luat atât cu o cămașă, așa cum am făcut eu în ținuta pe care o vezi în poze, dar se poate combina la fel de bine și cu un tricou. Apropo, cămașa din poze o mai poți vedea aici și aici

Să fie lumină!

Ți-am spus că mă cam pun pe treabă în ceea ce privește atât amenajarea casei, cât și optimizarea ei din mai multe puncte de vedere. Astfel că printre obiectivele acestui sfârșit de an se numără și înlocuirea tuturor becurilor clasice de la mine din apartament cu becuri cu led sau, mai bine spus, becuri economice.