Follow Me

25.03.2016

Era Imperi(os) să-mi iau o brățară nouă

Dacă nu mă cunoști de ieri, de azi, înseamnă că știi foarte bine că îmi place să port una, două brățări la mână. E drept că pe vreme ce-am mai înaintat în vârstă mi-am schimbat puțin gusturile, lucru normal, de altfel. Acum îmi aleg cu ceva mai multă grijă accesoriile. De la brățări și ceas, totul e ales pe sprânceană. Belive you me. 

Chestia cea mai interesantă legată de brățări este aceea că (îți) pot da un plus de personalitate și dacă sunt alese cum trebuie... știi tu, te cam pun în valoare. Cu alte cuvinte, dacă unii oameni preferă, de exemplu, tatuajele pentru a transmite ceva, eu sunt de partea cealaltă, alegând o brățară interesantă care pentru mine are o semnificație. Asta se întâmplă și acum, iar în postul ăsta o să-ți arăt ce o să port în câteva zile la mâna dreaptă. 


Ce-am mai făcut prin casă

Mă știi deja că sunt înnebunit să colecționez tot felul de lucruri cu care să-mi decorez prin casă. Și ți-am mai prezentat în articole precedente ba că mi-am luat câte un ceas, câte un scaun, câte o veioză. Îmi place să adun lucruri care au o poveste în spate. Evident, asta nu înseamnă că nu-mi iau și lucruri noi. Fac asta, doar că ceva mai rar și într-o arie mai restrânsă. Cred că singurele chestii în ultima vreme pe care mi le-am luat pentru casă dintr-un magazin online au fost lenjerii de pat (http://www.homex.ro/lenjerii-de-pat/). Din paranteză ne-am luat lenjerii de pat pentru că sunt prețuri decente și am citit review-uri bune. Asta dacă te întrebai. În rest am dat ture prin depozite de mobilă second hand și prin târgul de vechituri. 

13.03.2016

Ce mi-am luat din târg cu 20 de lei

Ieri, adică pe 12 martie am dat o raită prin târg Craiova. Vremea mi-a fost potrivnică, la modul că a fost vânt, aproape ploaie și frig. Cu toate astea, mi-am luat mândra de mână și-am pornit la drum cu rucsacul în spate. Acolo m-am întâlnit și cu tata, fără să planificăm nimic. (Apropo, de la el am moștenit pasiunea mea pentru "vânat vechituri").

Singurul lucru pe care-l aveam în cap atunci când am plecat era acela de a-mi găsi căști pentru ipod NEAPĂRAT! Dacă mi-ai citit cele 10 concluzii de februarie, atunci știi că la mine căștile se strică într-o veselie. Zis și plecat. Cu toate astea, mi-am mai cheltuit câțiva lei și pe alte chestii cel puțin interesante.

Geanta pe care o vezi în poze am pescuit-o dintr-o grămadă cu alte chestii și mi-a atras atenția pentru simplul fapt că este Timberland (my favorite brand so far). E micuță și m-am gândit că o să fie perfectă pentru hard disk-ul extern, cu tot cu cablu. Am negociat-o de la 10 lei la 5 lei și-am pornit mai departe cu un moral excelent.



Imediat am găsit chestiuța de decor cu acea colivie pe suportul ăla. Loredanei i-a plăcut și-am luat-o cu 5 lei. Hai că e simpatică.

O altă "captură" de care sunt mândru o reprezintă ceasul de perete. Îmi place că cifrele sunt scrise. Ceasul e simpatic, vesel și merge perfect în bucătăria noastră mică. Nu avea baterie, dar eram sigur că funcționează. Tot 5 lei am dat pe el și acum, în timp ce scriu, îmi dau seama că ieri am numărat din 5 în 5.

Până acum, căștile, care erau primul meu obiectiv pentru care venisem în târg, nu prea erau de găsit. Cu toate astea, victorie! Am găsit o grămăjoară cu cel puțin 30-40 de perechi de căști.

Le-am găsit pe cele pe care le vezi în poza de mai sus, le-am testat și-au funcționat. Arată bine, se aud impecabil (am ureche bună) și, deși erau jegoase, am plătit cei 5 lei ceruți de băiețașul care le vindea. Am plecat mulțumit și înfrigurat cu doar 20 de lei cheltuiți

Vezi, ideea nu e să cheltui mult, ci exact atât cât trebuie. Cel puțin așa funcționez eu și indiferent de momentul în care mă aflu, mereu o să mă simt mișto când cumpăr lucruri dintr-un târg de vechituri. I just love it!


Aaa... era să uit. Atunci când am spălat geanta în care îmi țin acum hard-ul, am observat că avea și un breloc ce se alimentează de la soare (solar stuff) și care clipocește cu numele de Jeremy. Brelocul mi l-am agățat la rucsac pentru că-mi place, iar Jeremy, oricine ai fi, mersi pentru geantă... e chiar tare!

Song to play: Kings of leon - beautiful war

Cocomelody dresses everywhere!

I don’t really know what is happening right now but everywhere I turn my eyes I can see a wedding happening. I guess that love is in the air… like literally and everyone is so happy that will say “yes” without a blink. Anyway, that’s a nice thing to see. And because I am a good man and soon I will be a best man, if you know what I mean, I want to promote a great website, a website that offers you or better said your future wife good solutions regarding wedding dresses. 

07.03.2016

10 Concluzii de Februarie

A trecut februarie, s-a dus, gone in 29 days. Și repede, repejor am scris mai jos fix 10 concluzii trase în februarie. Nu ridica sprânceana pentru că astfel de postări am mai avut. Unde să apeși? Păi aici, aici și aici.

10 Concluzii de Februarie

#1. American horror story- Sezonul 4 este cea mai de c@#^t chestie pe care am văzut-o în ultima vreme. Am tot sperat să-mi placă de la episod la episod, dar fix degeaba. Am văzut și celelalte sezoane, care, în ciuda faptului că nu rupt gura târgului, erau ok în comparație cu sezonul ăsta. Să nu-ți pierzi timpul cu el.


#2. Noul album al lui Kanye West numit Swish, ba nu, Waves, ba nu, The life of Pablo sau... ăăă, îîîh?! Ba da, Life of Pablo e tare, iar despre asta am vorbit mai pe larg fix aici. În schimb, linia vestimentară pe care a lansat-o e... nu e.


#3. Să bei măcar 1,5l de apă pe zi e chiar mișto. Am tras concluzia asta după ce am început să fac lucrul ăsta și mă simt chiar ok. #AntrenamentulESăPotSăFiuCaApa (Raku).



#4. Nu prea mai sunt microbist. Dacă până acum aproximativ un an eram ceva mai interesat de fotbal, acum, tangența mea cu sportul rege se reduce la... minimum. Plus că mai jucam și fifa, mai una, mai alta. Hai Craiova!


#5. Dragobetele cred că-i mai ok decât Sf Valentin. Cu toate astea, știi și tu că n-ai nevoie de o zi anume ca să demonstrezi cuiva ce înseamnă pentru tine. 


#6. De fiecare dată când am căștile pe urechi sau în urechi, cineva are neparată nevoie să vorbească ceva urgent cu mine.


#7. Îmi pare și bine și rău că Di Caprio a luat Oscarul. Voiam să-l ia, dar nu voiam să-l ia.


#8. Două roți uneori sună mai bine decât patru, așa că mi-am luat trotinetă.


#9. Oricât de multă grijă aș avea de perechile mele de căști, ele se duc d$#^u în maxim un an.


#10. Martie e ca luna Decembrie. 

Dacă vrei să dai play la o melodie, eu îți recomand: Angus and Julia Stone - All This Love (Live From The Distillery).